Acasa Economic Industria agricolă ar putea pierde investiții de aproximativ 2,6 miliarde de euro din bani europeni. 3.400 de proiecte în lucru sunt blocate din cauza scumpirilor materialelor de construcții

Industria agricolă ar putea pierde investiții de aproximativ 2,6 miliarde de euro din bani europeni. 3.400 de proiecte în lucru sunt blocate din cauza scumpirilor materialelor de construcții

de Ionescu Dan

Aproximativ 3.400 de fermieri români care au în derulare proiecte finanțate prin PNDR nu reușesc să finalizeze lucrările asumate. Din cauza costurilor mult mai mari la materialele de construcție, aceștia ar mai avea nevoie de aproximativ 400 de milioane de euro în total. Sunt în joc 2,6 miliarde de euro, bani europeni nerambursabili, pe care fermierii ce nu pot finaliza proiectele vor fi nevoiți să îi dea înapoi.

3.400 de fermieri cu proiecte din zona agribusiness finanțate cu fonduri europene prin Programul Național de Dezvoltare Rurală ( PNDR)  sunt în situația de a nu mai putea susține financiar costurile tot mai mari cu construcțiile și montajul, potrivit informațiilor pe care ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, le-a transmis la Bruxelles, în cadrul Consiliului AgriFish. Or, dacă proiectele nu sunt finalizate conform angajamentelor din contractele de finanțare, fermierii vor da banii înapoi. Posibil impact financiar asupra economiei rurale este de aproximativ 2,6 miliarde de euro, valoarea publică totală a contractelor în derulare.

Menționăm că, în cazul în care un beneficiar, având investiția în derulare, dorește să rezilieze contractul de finanțare, o poate face oricând transmițând o notificare în acest sens la AFIR. Dacă Agenția nu a efactuat plăți către beneficiar până în acel moment, contractul se reziliază fără consecințe financiare. Dacă în schimb, beneficiarul a primit tranșe de plată, acestea trebuie rambursate Agenției în totalitate.

„România se confruntă cu o situație extrem de gravă în implementarea Programului Național de Dezvoltare Rurală din cauza faptului că mulți beneficiari nu mai pot continua implementarea proiectelor în curs de desfășurare, întrucât bugetul aprobat pentru perioada 2014-2020 nu poate acoperi costurile suplimentare foarte mari cauzate de creșterea substanțială a prețurilor. (…)  Această situație, alături de riscurile de dezangajare masivă a fondurilor europene, afectează grav implementarea Programului și dezvoltarea zonelor rurale, cu efecte catastrofale pentru populația rurală”, a declarat ministrul Chesnoiu.

Acesta a solicitat Comisiei posibilitatea de a finanța din fondurile FEADR diferențele de preț, prin creșterea corespunzătoare a valorii proiectelor și a sprijinului public, pentru a asigura finalizarea investițiilor deja inițiate. Conform evaluării MADR, sumele necesare pentru finalizarea acestor proiecte însumează aproximativ 400 de milioane de euro, ca urmare a aplicării unei rate procentuale asupra restanțelor de plată aferente proiectelor contractate, care includ lucrări de construcții-montaj.

„Solicităm Comisiei să adopte de urgență o decizie care să permită creșterea valorii proiectelor pentru a compensa costurile suplimentare pentru beneficiarii Programului Național de Dezvoltare Rurală”, a transmis ministrul de resort.

În ultima perioadă, costul materialelor de construcție a crescut cu peste 60%, iar prețurile combustibililor, gazelor naturale și energiei electrice cu peste 40%. De asemenea, s-au înregistrat creșteri ale costurilor cu forța de muncă, precum și ale prețurilor echipamentelor și altor utilaje.

Grad de absorbție de 87,5%

Potrivit datelor Ministerului Agriculturii, în acest moment, gradul de absorbție a fondurilor europene gestionate de AFIR din PNDR 2020 este de 87,50%, fiind efectuate plăți în valoare de 8,7 miliarde de euro.

Alocarea totală disponibilă exercițiului financiar 2014 -2020 este de 9,44 miliarde de euro. La această sumă, se adaugă 3,26 miliarde de euro aferente perioadei de tranziție 2021-2022.

Menționăm că, în cadrul acestei programări financiare, se pot face plăți până la finalul anului 2025, având în vedere că aplicăm regula N+3 raportat la perioada de tranziție, 2021 – 2022.

Sursa foto: Europa Libera

Sursa: Economica.net

related posts

Lasa un comentariu