Antreprenorii români, care au chiar și numai o idee și un plan de afaceri, se pot înscrie în programul Microsoft for Startups Founders Hub, prin care gigantul IT american oferă resurse pentru dezvoltarea afacerilor aplicanților selectați din întreaga lume.
Programul Microsoft for Startups Founders Hub se numea anterior Microsoft for Startups. Acum colosul tech anunță, într-un comunicat transmis StartupCafe.ro, că programul său a fost extins „la nivelul tuturor antreprenorilor și companiilor de tip startup”.
De acum înainte, antreprenorii pot să aplice în program având doar o idee și un plan de afaceri (indiferent că se află într-un stadiu incipient sau au deja proiecte în portofoliu) – a precizat compania.
La fel ca și până acum, Microsoft for Startups Founders Hub se adresează inclusiv companiilor și antreprenorilor din România și își propune să îi ajute pe aceștia să depășească provocările și barierele pe care le întâlnesc în activitatea lor.
Odată admiși, antreprenorii (și, implicit startup-urile) vor avea acces la toate resursele de care au nevoie pentru a accelera dezvoltarea de produse, pentru a crește și pentru a-și îndeplini obiectivele de afaceri. Mai mult, beneficiile pe care le vor putea accesa vor crește în paralel cu evoluția startup-ului respectiv și cu cerințele de dezvoltare ale acestuia.
Extinderea programului global dedicat startup-urilor vine în contextul în care aceste companii sunt extrem de agile și de inovative și au potențialul de a impulsiona semnificativ economia, nu doar pe plan local, ci și la nivel regional, european și global. În același timp, însă, cifrele arată că peste 21,5% din startup-urile de la nivel global eșuează în primul an de la înființare; 30% își opresc activitatea după primii doi ani și 50% dintre ele în al cincilea an. În 2019, spre exemplu, rata de eșec a startup-urilor a fost de aproximativ 90%.
Platforma Microsoft for Startups Founders Hub este axată pe câțiva piloni importanți:
- Tehnologie: platforma pune la dispoziție acces gratuit la tehnologie și soluții cloud;
- Consultanță: platforma le asigură startup-urilor accesul la resurse specializate și sesiuni de consultanță în afaceri, astfel încât să își poată dezvolta afacerea într-un mod eficient – mentori, stabilirea de conexiuni cu alți antreprenori, strategii și soluții de lansare pe piață și nu numai;
- Training și certificare: odată înscrise în platformă, startup-urile vor avea acces gratuit la mii de ore de training, iar după efectuarea lor vor putea obține și certificări gratuite;
- Acces la o bază de potențiali clienți: startup-urile se vor putea înscrie și în programul de Co-Sell, derulat de Microsoft, prin intermediul căruia vor putea accesa milioane de potențiali clienți de la nivel global.
Microsoft spune că, în ultimii 10 ani, a susținut peste 130.000 de startup-uri de la nivel global, iar unele dintre acestea sunt, astăzi, companii cu evaluări de piață de ordinul miliardelor de dolari. Acest lucru a fost posibil prin programul Microsoft for Startups Founders Hub, o inițiativă la perfecționarea căreia compania lucrează constant, astfel încât să răspundă cât mai bine nevoilor unice pe care startup-urile le au în procesul de creștere.
În România, UiPath, FintechOS, Modex, Elrond, Agricloud sau xVision sunt doar câteva dintre companiile care au făcut parte din programul Microsoft for Startups Founders Hub.
Pentru următorii 2 ani, compania spune că intenționează să aloce investiții de peste 500 de milioane de dolari în direcția sprijinirii startup-urilor din întreaga lume. Prin extinderea programului și la nivelul firmelor aflate la început de drum, Microsoft își reafirmă „angajamentul de a sprijini fiecare persoană și organizație din lume să realizeze mai mult, cu ajutorul tehnologiei”.
Sursa foto: Startup cafe
Sursa: tartup cafe