În perioada 13 septembrie – 1 octombrie, Ministerul Finanțelor va lansa o nouă emisiune de titluri de stat în cadrul Programului FIDELIS, destinate populației. Astfel că orice persoană care are vârsta majoratului, adică peste 18 ani, indiferent dacă este persoană fizică rezidentă sau nerezidentă, are posibilitatea de a subscrie titluri de stat denominate în lei și în euro.
Programul FIDELIS permite cetățenilor subscrierea pentru titlurile de stat, prin intermediul băncilor partenere care sunt listate în cadrul Bursei de Valori București. Aceste bănci sunt BRD – Group Societe Generale, Banca Comercială Română și BT Capital Partners& Banca Transilvania, după cum se menționează într-un comunicat al Ministerului de Finanțe.
Un titlu de stat FIDELIS are valoarea de 100 de lei în cazul emisiunii în lei și de 100 de euro, în cazul emisiunii în euro. Pragul minim pentru subscriere este, după informațiile oferite de MF, 5.000 de lei și de 1.000 de euro.
Toate titlurile de stat care se adresează populației beneficiază de dobânzi anuale peste cele tranzacționate în cadrul pieței interbancare. Astfel că titlurile de stat în lei au dobânzi anuale de 3,25% pentru cele cu scadență la 1 an și de 3,75% pentru cele cu scadență la 3 ani. În ceea ce privește titlurile de stat acordate în euro, acestea au dobânda anuală de 1,60% și scadența la 5 ani.
Conform declarației ministrului Finanțelor, Dan Vâlceanu, continuarea Programului FIDELIS prin emiterea de noi titluri de stat destinate populației sunt avantajoase atât pentru cetățeni, fiind un mijloc de economisire avantajos datorită dobânzilor neimpozabile, dar și pentru stat, fiind o diversificare a surselor de finanțare.
În plus, cetățenii care dețin titluri de stat ajunse la maturitate, indiferent că este vorba despre FIDELIS sau TEZAUR, au posibilitatea de a reinvesti prin subscrierea la noile emisiuni.